Despre activitățile ACM After School
Copii pot frecventa orice activitate/activități complementare fără să fie incluși în programul After School.

Limba engleză
Prin jocuri interactive, cântece, povești, proiecte creative și exerciții de conversație, elevii își îmbogățesc vocabularul, își îmbunătățesc pronunția și învață să folosească expresii uzuale în contexte practice. Activitățile sunt adaptate nivelului de vârstă și ritmului fiecărui copil, punând accent pe participare activă, încredere și plăcerea de a învăța. La finalul cursului, copiii dobândesc nu doar cunoștințe lingvistice, ci și curajul de a se exprima liber în limba engleză.
4 ori/lună
80 RON/lună
5-10 copii/grupă

Yoga
Activitatea de yoga este concepută special pentru cei mici și are rolul de a combina mișcarea cu relaxarea într-un mod plăcut și accesibil. Prin exerciții simple de respirație, posturi adaptate vârstei și jocuri de echilibru, copiii învață să își cunoască mai bine corpul. În același timp, yoga îi ajută să își îmbunătățească puterea de concentrare, să își gestioneze emoțiile și să dobândească starea de calm de care au nevoie după orele de școală.
4 ori/lună
80 RON/lună
5-10 copii/grupă

Educație financiară
4 ori/lună
100 RON/lună
5-10 copii/grupă

Limba germană
Limba germană este cunoscută drept „limba inventatorilor și a ideilor îndrăznețe”. În cadrul acestui curs, copiii descoperă cum să gândească structurat și să își exprime clar ideile, învățând cuvinte și expresii prin experimente simple, proiecte practice și activități logice. Cursul pune accent pe înțelegere și comunicare, dar și pe familiarizarea cu elemente de cultură și tradiție germană, oferind copiilor o experiență completă și motivantă.
4 ori/lună
80 RON/lună
5-10 copii/grupă

Lego Spike
Cursul LEGO SPIKE transformă creativitatea copiilor în proiecte inteligente și interactive. Prin construirea roboților și programarea lor, cei mici învață să gândească logic, să rezolve probleme și să colaboreze în echipă, într-un mod distractiv și practic. Această activitate nu este doar joacă: este un mod de a descoperi știința, tehnologia și ingineria prin experiențe concrete, dezvoltând abilități esențiale pentru viitor într-un cadru sigur și prietenos.
4 ori/lună
360 RON/lună
5-10 copii/grupă

Microsoft Office
4 ori/lună
350 RON/lună
5-10 copii/grupă

Aritmetică mentală
4 ori/lună
240 RON/lună
5-10 copii/grupă

Șah
4 ori/lună
100 RON/lună
5-10 copii/grupă

Atelier de creație
La acest atelier, copiii vor păși într-un univers al creativității, unde fiecare idee prinde formă și culoare. Prin desen și pictură, modelaj în plastilină sau lut și realizarea unor mici construcții, cei mici își vor pune în valoare imaginația și vor descoperi bucuria de a crea cu propriile mâini. Activitățile în echipă îi vor ajuta să își dezvolte spiritul de colaborare, să învețe tehnici noi și să transforme simple materiale în obiecte originale și pline de personalitate.
4 ori/lună
240 RON/lună
*materiale incluse în preț
5-10 copii/grupă
After School se desfășoară zilnic, de luni până vineri, între orele 11:00 – 18:00
Întrebări și răspunsuri
Ce presupune ACM After School?
ACM After School reprezintă un program educațional și recreativ care completează activitatea școlară și oferă copiilor un mediu sigur, organizat și prietenos după orele de curs. În cadrul acestuia, cei mici sunt preluați de la școală, servesc masa de prânz și gustările, își realizează temele cu sprijinul cadrelor specializate și participă la activități complementare variate – de la limbi străine, șah și aritmetică, până la yoga, informatică sau educație financiară. Totodată, au timp pentru joacă și relaxare, într-un cadru supravegheat, astfel încât părinții să aibă siguranța că timpul copilului este folosit atât util, cât și plăcut.
Care este taxa lunară After School?
Taxa lunară este de 975 RON. Această sumă nu include prânzul de 25 RON/zi și gustarea de 5 RON/zi și prețul activitățile complementare.
Care activități complementare sunt incluse în taxa lunară?
În taxa lunară de 975 RON sunt incluse activitățile de creație și educația financiară.
Este transportul inclus în preț?
Da, transportul este inclus în preț: de la școala Nr. 12, 13, 18, 15 (Colegiul Național “Octavian Goga”), Liceul Tehnologic Construcții si Arhitectură “Carol I” și școala gimnazială Regina Maria.
Care este vârsta copiilor care frecventează ACM After School?
Copiii între vârstele 6-12 ani pot frecventa ACM After School.
Care este prețul activităților complementare?
Prețul și numărul de ședințe lunare de care poate beneficia copilul la After School este menționată pe pagina Activități, secțiunea Despre activitățile ACM After School. Acestea încep de la 80 până la 360 RON (în dependență de activitate).
Poate copilul frecventa activitățile complementare fără să fie inclus în Programul After School?
Da, copilul poate frecventa orice activitate/activități complementare fără să fie inclus în programul AfterSchool.
Când și cum pot înscrie copilul la activitățile complementare?
Dacă copilul dumneavoastră nu este încă înscris în programul After School, înscrierea se poate face completând formularul dedicat, unde puteți selecta activitățile de interes pentru el.
Dacă copilul este deja parte din programul After School, vă rugăm să contactați echipa noastră la sediul ACM sau prin datele de contact disponibile pe site.
Când încep activitățile?
Activitățile încep imediat ce se formează numărul minim de participanți interesați de aceeași activitate. Numărul minim și maxim de copii pentru fiecare grupă este menționat în descrierea activităților.